Pana ieri, eram convins de faptul ca tenisul este un joc plictisitor! Nu vedeam placerea in a te uita la doua persoane care fac schimburi reciproce de mingi. Eu nu criticam tenisul in sine, ci acea parte a lui legata de spectacol. Mi se parea destul de monoton sa vad intreruperi din minut in minut, sau sa urmaresc cum zboara mingea dintr-o parte in alta. Sa nu mai vorbim de durata destul de lunga unei dispute.

Cu toate acestea, am urmarit finala la Wimbledon, dintre Roger Federer si Rafael Nadal (jucatorii mei de tenis preferati). De-a dreptul spectaculos! Nu am mai ramas atat de impresionat de la meciul Croatia – Turcia din sferturile de finala Euro 2008, cand Turcia, desi a primit gol in minutul 119, au reusit sa egaleze in minutul 120+2, iar apoi au batut la penaltyuri.

Facand un rezumat al partidei dintre Nadal si Federer, putem mentiona faptul ca Nadal a condus cu 2-0 la seturi. In mod miraculos, Federer a reusit sa revina, aducand scorul la 2-2 la seturi. In setul decisiv, cei doi jucatori s-au aflat din nou la egalitate (7-7), Nadal impunandu-se in cele din urma, cu scorul de 9-7. Incredibil!

Am ramas stupefiat! Astia da jucatori! Cat efort au depus! Au crezut pana in ultima clipa! Nu au renuntat niciun moment! Ganditi-va doar la moralul lor! Trebuie sa ai un moral de fier ca sa reusesti sa revii de la 2-0. Si la fel de tare trebuie sa fii, ca sa reusesti sa continui lupta dupa ce te vezi egalat la 2, stiind faptul ca ai ratat cateva mingi de meci. Cred ca e cel mai frumos meci de tenis pe care l-am vazut vreodata, si nu cred ca il voi uita prea curand.